S-au scurs 14 ani de când, Preafericitul Părinte Daniel se află la cârma Bisericii Ortodoxe Române (BOR). În toţi aceşti ani, s-au scris file importante de istorie a Bisericii. De la sfinţirea Catedralei Naţionale la data de 25 noiembrie 2018, 33 de canonizări printre care şi cea a Episcopului Dionisie Erhan, ierarh român care a contribuit la Marea Unire, reorganizarea şi reconsolidarea Palatului Patriarhiei, înfiinţarea unor instituţii şi demararea a numeroase programe sociale care au venit în sprijinul a mii de sărmani, până la ridicarea şi sfinţirea multor aşezări sacre care vin în întâmpinarea nevoilor spirituale ale credincioşilor din întreaga ţară.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 569, ediția print
Joi, pe 30 septembrie, BOR a aniversat, printr-o ceremonie deosebit de frumoasă, 14 ani de la întronizarea Părintelui Patriarh Daniel. Cu acest prilej, de la ora 8:30, s-a săvârşit Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul“ al Reşedinţei Patriarhale, iar începând cu ora 12:00, în Altarul de vară al Catedralei Patriarhale „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, a avut loc slujba de Te Deum. Ceremonia s-a desfăşurat „într-un cadru restrâns“ din cauza condiţiilor restrictive impuse de pandemia de coronavirus, la Te Deum fiind prezenţi, alături de PF Daniel, Preasfinţii Episcopi Vicari din Bucureşti, membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi membrii Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor. La final, au fost citite mesajele de felicitare transmise de preşedintele Klaus Iohannis, de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu şi de Ministerul Culturii şi Cultelor, prin intermediul ministrului secretar de stat, Bogdan Gheorghiu.
Elogiu adus lucrării pastorale şi misionare a Patriarhului
Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploieşteanul a elogiat lucrarea pastorală şi misionară a Preafericitului Părinte Daniel, din cei 14 ani de slujire ca Patriarh al României, amintind iniţiativa Patriarhului de marcare a „Anilor omagiali“ consacraţi, printre altele, unor teme precum: Sfânta Scriptură, Sfântul Vasile cel Mare, Crezul Ortodox şi Autocefalia BOR, Sfânta Familie, Sfântul Maslu şi Îngrijirea bolnavilor, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Sfânta Spovedanie şi Împărtăşanie, Sfinţii Martiri Brâncoveni, Misiunea Parohiei şi Mănăstirii azi şi Sfântul Ioan Gură de Aur, Educaţia Religioasă şi Sfântul Martir Antim Ivireanul, Sfintele Icoane, Marea Unire din 1918, Satul Românesc, Pastoraţia Părinţilor şi Copiilor, Pastoraţia Românilor din afara ţării.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat la folosirea timpului pentru a slăvi pe Dumnezeu şi a-i ajuta pe semeni. „Nu contează atât de mult numărul anilor, cât folosirea timpului pentru a slăvi pe Dumnezeu şi a ajuta pe semeni. (…) Reamintim faptul că Sfântul Vasile cel mare a spus: «Nu contează numărul faptelor bune, ci iubirea smerită cu care au fost săvârşite». De aceea, trebuie să săvârşim toate activităţile bisericeşti cu iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni şi atunci avem bucuria conlucrării cu Dumnezeu în Biserica Sa“, a spus PF Daniel. Totodată, Părintele Patriarh a explicat că „lucrarea bisericii a fost săvârşită în comuniune, nu de unul singur, ci împreună cu cler şi popor, cu toate instituţiile bisericeşti, dar şi în cooperare cu instituţiile de stat care ne-au ajutat foarte adesea în lucrarea din ţară, cât şi în lucrarea pastorală din diaspora română“.
Înaltul ierarh a mulţumit ”în mod deosebit” pentru ajutorul acordat continuării lucrărilor de construire, pictare şi dotare a Catedralei Mântuirii Neamului. Reamintim că, ceremonia de întronizare a Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe a avut loc în septembrie 2007, când a fost numit în această funcţie după decesul Patriarhului Teoctist, la 30 iulie 2007.
Foto: Basilica.ro