Pentru prima dată de la deschiderea oficială a unității, Grădinița cu program prelungit Nr. 1 „Chiț-Chiț” din Gruiu și-a deschis porțile pentru părinți și copii, într-un eveniment dedicat prezentării echipei educaționale, a activităților desfășurate în grădiniță și a condițiilor oferite celor mici. Directoarea unității, prof. dr. Alina Mihaela Florea, a discutat cu familiile prezente despre procesul de înscriere, despre proiectele viitoare și despre importanța colaborării dintre părinți și educatori în acomodarea copiilor.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 806, ediția print

Săptămâna trecută, Grădinița Nr. 1 ”Chiț – Chiț” din Gruiu a fost plină de copii emoționați, părinți curioși și educatoare care au încercat, prin joc și dialog, să transforme prima întâlnire cu noua instituție într-o experiență cât mai apropiată de atmosfera unei familii. Pentru colectivul unității, evenimentul a avut o încărcătură aparte, fiind prima ediție a Zilei Porților Deschise organizată după ce grădinița a devenit funcțională din punct de vedere legal.
Conducerea unității spune că a fost important ca părinții să poată vedea direct spațiile în care copiii își vor petrece timpul, să cunoască personalul și să înțeleagă modul în care este organizată activitatea educațională.
„Mi s-a părut un lucru binevenit să facem și o deschidere cu prezență fizică, pentru că este altceva când vii și iei contact real cu ceea ce se întâmplă aici”, le-a transmis directoarea părinților prezenți.
Evenimentul a debutat cu prezentarea echipei grădiniței. Pe rând, directoarea le-a vorbit părinților despre educatoare, despre personalul administrativ, îngrijitoare, asistenta medicală și despre oamenii care contribuie zilnic la funcționarea noii instituții.
Un accent important a fost pus pe siguranța și sănătatea copiilor. Grădinița dispune de cabinet medical, iar asistenta medicală este implicată permanent în activitatea unității, inclusiv în triajul de dimineață și în sprijinirea educatoarelor în activitățile de zi cu zi.
În cadrul întâlnirii, părinții au primit și informații concrete despre înscrierile pentru anul școlar următor. Directoarea a explicat etapele procedurii, modul în care pot fi completate cererile, atât online, cât și fizic, precum și necesitatea validării documentelor direct la secretariatul unității.
Totodată, conducerea grădiniței a explicat modul în care sunt organizate grupele și variantele de program disponibile pentru copii. Potrivit reprezentanților unității, există grupe cu program prelungit și program normal, iar instituția încearcă să găsească soluții flexibile pentru nevoile familiilor din comunitate.
O grădiniță, ca o familie
Dincolo de informațiile administrative, evenimentul a fost construit mai ales în jurul ideii de apropiere dintre grădiniță și familie. Educatoarele au discutat deschis cu părinții despre experiența lor profesională, despre activitățile pe care le desfășoară cu cei mici și despre modul în care copiii reușesc să se adapteze în primele săptămâni.
Unele dintre cadrele didactice au povestit că începuturile sunt aproape întotdeauna marcate de emoții și teamă, însă acomodarea vine repede atunci când copilul este primit cu răbdare și afecțiune.
„Copiii au venit de mici, au plâns, s-au emoționat, dar după o săptămână sau două eram deja o familie”, a spus una dintre educatoare în fața părinților.
Cadrele didactice au insistat asupra faptului că activitățile desfășurate în grădiniță sunt construite în jurul jocului, al comunicării și al dezvoltării emoționale a copiilor. Pe lângă activitățile educative, cei mici participă la jocuri de mișcare, activități de relaxare și exerciții de socializare, gândite pentru a-i ajuta să se adapteze mai ușor colectivității.
În timpul vizitei, copiii au avut ocazia să participe chiar la câteva activități organizate de educatoare, în timp ce părinții au putut observa modul în care interacționează echipa cu cei mici.
„Copilașii au nevoie de multă joacă și de răbdare”, au transmis educatoarele, explicând că relația construită cu fiecare copil este esențială pentru evoluția acestuia.
Comunicarea cu părinții, este considerată esențială
Unul dintre mesajele repetate pe parcursul întâlnirii a fost acela că adaptarea copilului la grădiniță nu poate funcționa fără un parteneriat real între familie și cadrele didactice. Educatoarele au vorbit despre nevoia unei comunicări permanente cu părinții și despre importanța încrederii reciproce. Potrivit acestora, trecerea de la mediul de acasă la colectivitate devine mult mai ușoară atunci când părinții și educatorii formează o echipă.
„Îmi doresc tare mult să facem parteneriat cu familia, în care părintele să ne susțină și să putem face mai ușor trecerea de acasă către grădiniță. Mă bazez pe comunicare și pe încredere”, a spus una dintre educatoare.
Atmosfera de la eveniment a fost una relaxată și caldă, iar părinții au avut posibilitatea să adreseze întrebări despre program, activități, adaptarea copiilor sau despre planurile de dezvoltare ale unității.
Directoarea grădiniței a vorbit și despre eforturile administrative din spatele deschiderii noii instituții, explicând că procesul de autorizare și acreditare a presupus luni întregi de muncă, verificări și documentație. „Mă bucur că a devenit funcțională această grădiniță și sunt mândră că am făcut parte din acest proces. Nu este ușor să treci prin toate etapele de acreditare și verificare, însă mă bucur că în comunitate există acum această posibilitate pentru părinți și copii”, a declarat prof. dr. Alina Mihaela Florea.
Conducerea unității a anunțat și intenția dezvoltării unor proiecte viitoare dedicate familiilor din comună, inclusiv deschiderea unui program after-school, după finalizarea procedurilor administrative necesare.






































